Şoferul de 22 de ani din Giurgiu care a fost la un pas de un accident grav, după ce a intrat pe porţiunea de autostradă închisă circulaţiei între Sălişte şi Cunţa şi a rămas blocat între două basculante, susţine că era ghidat de GPS în momentul accidentului şi că vina o poartă paznicii care au înlăturat balizele de semnalizare, informează Turnul Sfatului.
Conform stirigiurgiu.ro, şoferul susţine că atunci când a ajuns la intrarea pe porţiunea de autostradă unde s-a produs incidentul erau două indicatoare, unul deasupra celuilalt. Unul indica accesul interzis, celălalt, exact contrariul. Şoferul subliniază faptul că, în momentul în care a intrat pe acel drum, nu existau balize care să semnalizeze că s-ar lucra. Acestea s-ar fi aflat undeva în lateral, date deoparte, ceea ce i-a întărit convingerea că eventualele lucrări din zonă se terminaseră şi că nu era niciun pericol.
Potrivit publicaţiei din Giurgiu, la un moment dat, şoferului i s-a părut ciudat că nu mai erau alte maşini, însă vedea în depărtare nişte lumini roşii, pe ambele sensuri şi gândea că sunt vehicule în mişcare. Când s-a apropiat de acele lumini roşii, a realizat că erau nişte camioane oprite de-o parte şi de alta a şoselei. Atunci a încercat să frâneze şi, spune el, pentru că maşina nu se oprea, a căutat cu disperare o soluţie, ca să nu se ciocnească frontal cu camioanele staţionate, ajungând blocat între cele două autovehicule.
trategic”, pe post de parapeţi. El susţine că acea porţiune de autostradă era folosită de paznici, care veneau cu maşinile la serviciu. În opinia lui, paznicii au intrat acolo, au înlăturat balizele de semnalizare şi nu le-au mai montat la loc.
Şoferul ghinionist este decis să dea în judecată, pe de o parte, CNADNR şi, de pe altă parte, jurnaliştii care au prezentat cazul fără a-i cere şi punctul său de vedere.
Tânărul din Giurgiu a primit 630 de lei amendă de la poliţişti pentru că a intrat pe un drum închis temporar. De asemenea, timp de 60 de zile, va rămâne fără permis.